Sabreurul Coronei, Tudor Moise a câştigat titlul de vicecampion naţional

Sabreurul Coronei, Tudor Moise a câştigat titlul de vicecampion naţional

Campionatele Naţionale de scrimă copii, care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti au adus mai multe medalii Coronei. După ce spada şi floreta au avut clasări pe podium în primele zile ale competiţiei, nici sabia nu a rămas mai prejos. Duminică, Tudor Moise, antrenat de Lucian Goicea şi Mircea Manciuc, a fost la un pas de medalia de aur la U11, însă emoţiile şi-au spus cuvântul şi a terminat concursul cu medalia de argint la gât. 


Antrenorul Coronei, Lucian Goicea a spus că Tudor Moise a avut un parcurs foarte bun şi că este mulţumit că sportivul a obşţinut un loc mai bun decât anul trecut, atunci când s-a întors acasă medaliat cu bronz. „Chiar pot spune că a făcut un concurs bun. A avut evoluţii foarte bune în calificări şi în eliminări şi dacă nu ar fi fost copleşit de emoţia câştigării titlului de campion, eu spun că putea termina pe primul loc. Mi-am dorit enorm pentru el să fie campion, dar este un copil tare bun, are timp să câştige şi aurul”, a spus antrenorul tânărului sabreur al Coronei.

În concursul de U13, unul cu un nivel mai ridicat, sportivii Coronei s-au clasat după cum urmează: Albert Dinicu, locul 23; Matei Dediu, locul 27 şi Paul Ionescu, locul 29.

Luni, în Sala „Ana Pascu” va avea loc competiţia de U9 şi cea pe echipe.

© 2017 All right reserved.