Patinatorii Coronei, pe locuri fruntaşe si la Cupa României



Patinatorii de viteză de la clubul Corona  Braşov sunt pe val, clasându-se,  din nou, pe locuri fruntaşe într-o competiţie importantă. La recentul concurs din cadrul Cupei României, care se desfăşoară în aceste zile la Cluj, patinatorii antrenaţi de Bogdan Stănescu, au obţinut trei locuri 1, prin Mihaela Hogaş (la junioare 1),  Cosmin Nedelea (la juniori 1) şi Roxana Manolache (junioare 2). De asemenea, sportivii braşoveni au mai obţinut două locuri 2 prin Cristian Popa (seniori) şi Ionuţ Moroşanu (copii 2), un loc 3, prin Ramona Ionel (junioare 2), un loc 4 prin Maria Moroşanu (copii 1), respectiv un loc 6 pe care s-a clasat Antonia Citre Francu (copii 1).

La finalul concursului, antrenorul Coronei, Bogdan Stănescu a declarat că este foarte mândru de sportivii lui, care au reuşit timpi foarte buni şi că are mare încredere că în întrecerea din cadrul campionatului naţional, Corona va lua mai multe medalii. „A fost un concurs bun pentru noi, în care am reuşit să obţinem cei mai buni timpi din concurs atât la fete cât şi la băieţi. Ne mai trebuie ceva timp să ne obişnuim cu pista nouă de 400 metri din Cluj, dar sper să nme adaptăm repede. Din păcate, mai mulţi copii s-au accidentat înaintea concursului iar două junioare au avut probleme de sănătate care sperăm să treacă repede. Una peste alta, eu sunt optimist că vineri şi sâmbătă, când concurăm in cadrul Campionatului Naţional, cu siguranţă o să aducem mai multe medalii”, a spus Nbogdan Stănescu. 

© 2017 All right reserved.