Junioarele II și V de la Corona încep turneele finale

Junioarele II și V de la Corona încep turneele finale

Dupa ce junioarele III de la Corona au câstigat de curând titlul de campioane, în această săptămână încep lupta pentru o medalie și junioarele II de la clubul nostru. Echipa de handbal junioare II, antrenată de Vasile Curițeanu și Eugen Ciulei, va începe miercuri jocurile din cadrul turneului final al Campionatului Național, competiție care se desfășoară de miercuri până duminică, la Comănești.
Junioarele II ale Coronei fac parte din grupa A și vor întâlni pe Olimpic Târgu Mureș (miercuri, ora 15.30), CSȘ 2 București (joi, ora 15.30) și CS Marta Baia Mare (vineri ora 13.00). Din grupa B a turneului final fac parte Chimia Râmnicu Vâlcea, CSȘ Tulcea, CSM București și Transilvania Brașov. Primele două echipe clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale, acestea fiind programate în cursul zilei de sâmbătă, iar duminică va avea loc finala Campionatului Național.

„Mergem să ne jucam șansa”
Antrenorul Vasile Curițeanu a declarat că deși vor avea în față un turneu dificil, handbalistele sale merg să își joace șansa. „Mergem la Comănești să ne jucăm șansa. Este un turneu final foarte puternic, cu echipe foarte apropiate valoric. La fel de ușor poți ieși campion sau poți termina pe locul 8. Cred că noi am învățat multe după turneul semifinal și mergem încrezători să facem o figură cât mai frumoasă”, a spus Vasile Curițeanu, antrenor al junioarelor II de la Corona.

Junioarele V, meciuri fără scor
Tot miercuri va începe și turneul final al Campionatului Național de minihandbal pentru junioare V, la care Corona este de asemenea calificată. Competiția, programată în perioada 30 mai – 1 iunie, va fi găzduită de Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, iar cele 16 echipe calificate vor fi împărțite în două grupe, jocurile neavând însă scor, la fel cum, la finalul turneului nu va exista o ierarhie.

© 2017 All right reserved.