Handbalistele Coronei au câştigat trei puncte importante in meciul cu CS Gloria

Handbalistele Coronei au câştigat trei puncte importante in meciul cu CS Gloria

 

Echipa de handbal Corona Braşov s-a întors de la Bistriţa cu trei puncte extrem de importante. Handbalistele antrenate de Ion Crăciun au câştigat cu scorul de 24-21, un meci în care gazdele au pus mari probleme, ele fiind acelea care au intrat la pauză cu un avans de trei goluri, 12-9. Cu toate acestea, în repriza secundă, formaţia braşoveană a schimbat tactica jocului şi pare că tehnicianul Coronei a găsit cartea câştigătoare, mutând cu Daciana Hosu în poartă, care s-a dovedit a fi una dintre mutările inspirate. De remarcat este jocul bun făcut de Sorina Tîrcă, în condiţiile în care pe partea Marinei Dmitrovic, Bistriţa şi-a făcut foarte bine temele şi a împiedicat orice acţiune de atac a jucătoarei Braşovului. Un plus a adus în ultimele minute şi Eliza Buceschi, jucătoare care a demonstrat că în momente dificile ale unei partide, experienţa are un cuvânt greu de spus. Pentru Corona au marcat: Tirca 8, Chiricuta 5, Ciuciulete 3, Dmitrovic 2, Chiper 2, Buceschi 2, Bucur 1, Hosu 1.

La finalul partidei, antrenorul Coronei, Ion Crăciun a declarat că este bucuros că a văzut la finalul partidei, braşoveni mulţumiţi, la Bistriţa. „Am avut alături de noi la Bistriţa, oameni din Braşov care au bătut atâta drum să ne vadă. Faptul că la final au venit să ne felicite, nu face altceva decât să demonstreze că avem toate motivele să luptăm şi să facem totul pentru a câştiga meci de meci şi să ne îndeplinim principalul obiectiv, şi anume să jucăm din nou cu sala plină. Legat de meci, am început bine, dar câteva ratări din situaţii de unu la unu ne-au scos din mână şi apoi am alergat după ele. Mă bucur că fetele au înţeles ce le-am cerut la pauză şi au reuşit să se ajute, să strângă rândurile şi să câştige. Ce nu se ştie însă, este că Marina Dmitrovic a jucat cu dureri de spate dar a vrut să ajute echipa, a lipsit Mari Neagu cu entorsă, avem multe fete răcite, dar chiar şi aşa am reuşit să luăm trei puncte importante. Chiar dacă sunt fete care merită felicitări pentru ce au reuşit individual, şi au avut momente în care au făcut diferenţa, la final important cel mai important e că s-au bucurat împreună de această victorie. În acest fel se câştigă o echipă...”, a spus tehnicianul Coronei.

În etapa viitoare, Corona va juca pe teren propriu cu Dunărea Brăila.

© 2017 All right reserved.