Handbalistele Coronei au câştigat în faţa Dunării şi au urcat pe podiumul Ligii Naţionale

Handbalistele Coronei au câştigat în faţa Dunării şi au urcat pe podiumul Ligii Naţionale

Handbalistele Coronei au cîştigat cu scorul de 27-23 (15-12) meciul jucat duminică seara, la Braşov cu HC Dunărea Brăila. Jucătoarele antrenate de Ion Crăciun au făcuţ faţă unei echipe extrem de agresive, iar la final au fost aplaudate la scenă deschisă de spectatorii prezenţi pentru felul ]n care au luptat pentru cele trei puncte. Din păcate, în prima parte a jocului, Sorina Tîrcă s-a accidentat grav la mînă, diagnosticul pus de medici, la spital, fiind de fractură de metacarpian 2 şi fractură de scafoid carpian, accidentare care o va ţine departe de teren câteva săptămîni bune.

La finalul partidei, antrenorul Ion Crăciun a declarat că este mulţumit de victorie, dar că aceasta putea fi obţinută mult mai uşor dacă fetele jucau cu mai multă atenţie. „O victorie muncită pînă la urmă, şi spun asta pentru că au fost momente pe care nu le-am gestionat cum trebuie. În situaţiile pe care le ai, dacă nu te rupi de adversar, ajungi apoi să alergi după el. Astăzi ar fi trebuit să fie o victorie lejeră, dar nu a fost aşa şi pentru că arbitrii au lăsat jocul un pic cam dur. Brăila e o echipă masivă, agaţă şi faultează destul de dur. Prima dată apărarea lor a dat-o pe Sorina cu capul de duşumea, a doua oară a împins-o şi iată că s-a ajuns la o accidentare urâtă. Sîntem în grafic dar avem cîteva jucătoare accidentate iar asta îşi va pune amprenta în meciurile care vor urma. La Buzău va fi un joc greu,cu o echipă care a reuşit cîteva surprize dar mergem să ne batem şi să luăm trei puncte”.

Corona va juca duminică, 28 octombrie, în deplasare cu Gloria Buzău.

© 2017 All right reserved.