Corona Sportul Studențesc, locul trei în Cupa României

Echipa de polo seniori Corona Sportul Studenesc a terminat pe locul al treilea în Cupa României, competiție care s-a desfășurat în acest weekend la bazinul Complexului Sportiv Ghencea din București.

În prima fază a turneului, gruparea antrenată de Aurelian Georgescu a învins clar, scor 23-3, pe AMEFA Arad, pentru ca apoi să cedeze, în semifinale, scor 5-7, în fața formației CSA Steaua București.

În finala mică, „studenții” au învins cu 10-7 pe Dinamo București.

Câștigătoarea Cupei României din acest an este CSA Steaua București, care a dispus în finala competiției de CSM Digi Oradea, scor 7-1.

„Am declarat de la bun început că vom vom trata meciurile din Cupă ca pe un bun prilej de a ne antrena cât mai bine pentru întâlnirile importante care ne așteaptă în perioada următoare în Superliga Națională. Din cauza formatului în care s-a desfășurat Cupa României în acest an, am ajuns să jucăm finala mica, după o semifinală echilibrată împotriva Stelei. Suntem mulțumiți de evoluțiile băieților în aceste zile și urmează să ne concentrăm pentru următoarele etape din Superligă, unde avem obiectiv clasarea în primele trei locuri”, a declarat antrenorul Aurelian Georgescu.

 

În următoarele două runde din Superliga Națională, Corona Sportul Studențesc va înfrunta Crișul Oradea și Rapid București, ambele în deplasare.

© 2017 All right reserved.