Corona începe, vineri, turneul din Croaţia

Corona începe, vineri, turneul din Croaţia

Antrenorul echipei de handbal Corona Braşov, Ion Crăciun a declarat că este mulţumit de stagiul echipei din Croaţia şi că speră ca în turneul amical care va începe vineri, alături de Krim Mercador, Podravka Vegeta şi Pogon Szczecin, jocul echipei să se apropie cât mai mult de ceea ce aşteaptă în campionat. „Chiar pot spune că ne pregătim foarte bine, facem şi antrenamente dar am avut şi meciuri şcoală. Am jucat de exemplu cu polonezele de la Pogon, care au o echipă extrem de solidă, la fel şi Podravka sau Krim, care deşi a pierdut câteva jucătoare, arată foarte bine. Va fi un turneu interesant, în care vom avea adversari puternici, dar asta e bine pentru că mai e puţin şi începem jocurile pe puncte”, a spus Ion Crăciun. 


Tehnicianul Coronei a mai adăugat că aşteaptă de la acest turneu să îi arate exact ce mai trebuie rezolvat până la startul sezonului. „Va fi un turneu în care voi cere echipei să pună în aplicare tot ce am pregătit în această perioadă. Vreau să vedem exact ce nu funcţionează şi trebuie îmbunătăţit. Din păcate, mi-ar fi plăcut să am toate jucătoarele la capacitate maximă, dar nu este aşa şi mai trebuie să suferim puţin din acest punct de vedere. Totuşi, sunt mulţumit de felul în care s-a antrenat echipa şi sper să continuăm tot aşa şi să ne întoarcem acasă fără accidentări”.

Corona Braşov va juca vineri şi sâmbătă la turneul de la Koprivnica, urmând ca duminică, delegaţia braşoveană să pornească spre casă. Săptâmâna viitoare, handbalistele Coronei vor intra în linie dreaptă cu pregătirea startului de campionat. În prima etapă, Corona va juca în deplasare la Universitatea Cluj.

© 2017 All right reserved.