Corona Brașov renunță la proiectul „Handbal 100% românesc"!

Corona Brașov renunță la proiectul „Handbal 100% românesc

Președintele clubului Corona Brașov, Liviu Dragomir, a declarat că echipa de handbal va renunța la proiectul „Handbal 100% românesc” din sezonul 2018-2019, fără ca acest lucru să însemne că renunță la promovarea tinerelor jucătoare ale Brașovului. „Corona Brașov a încercat ani la rând să meargă pe ideea de 100% românesc, însă s-a demonstrat că acest proiect nu mai este viabil și că jucătoarele românce au nevoie și de concurență din afara țării. La Corona vor ajunge jucătoare cu experiență în competiții internaționale, și ele pot fi un model pentru jucătoarele centrului de copii și juniori. Ne dorim să construim o echipă în care experiența stranierelor și a jucătoarelor pe care le avem în lot, să se îmbine armonios cu talentul tinerelor jucătoare pe care noi le avem la Brașov. Din acest motiv, la echipă a fost adus Ion Crăciun, un antrenor cu mare experiență în acest lucru. De altfel, din postura de antrenor al naționalei de tineret, el cunoaște aproape toate jucătoarele tinere ale Coronei, iar fiind antrenor al Coronei va avea ocazia să le vada și pe cele care vin din spate. Corona Brașov este o echipă a comunității, iar asta ne obligă să creștem jucătoarele Brașovului, dar pe de altă parte să avem și rezultatele pe care brașovenii le așteaptă”.

© 2017 All right reserved.