Clubul Corona Braşov a răspuns apelului Centrului de Transfuzie Sanguină Braşov

Clubul Corona Braşov a răspuns apelului Centrului de Transfuzie Sanguină Braşov

Clubul Corona a intrat în rândul instituţiilor care au răspuns apelului făcut ce Centrul de Transfuzie Sanguină Braşov, care exprimă clar nevoia de sânge care să ajungă în instituţiile medicale. Joi dimineaţă, primii antrenori şi angajaţi de la clubul Corona s-au prezentat la centrul de pe strada Victor Babeş, numărul 21, pentru a dona sânge. Reprezentanţii Coronei vor continua să se prezinte pentru donare de sânge şi în zilele următoare.

Preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir a spus că a fost bucuros să vadă oamenii cu care lucrează zi de zi, că au fost receptivi la nevoia spitalelor de sânge. „Uneori, luaţi cu cele zilnice, uităm, de fapt, ce contează cu adevărat, şi anume sănătatea şi mijloacele prin care ea poate fi îmbunătăţită atunci când apar probleme. Transfuzia de sânge reprezintă un astfel de mijloc şi mă bucur să ştiu că am putut fi de ajutor. Chiar sunt vieţi care depind de sânge, şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru, să acţionăm în consecinţă şi să îi încurajăm şi pe alţii să o facă”, a spus conducătorul clubului braşovean.

Clubul Corona îşi propune ca acţiunea începută joi să fie doar primul pas către un parteneriat între Corona Braşov şi Centrul de Transfuzie Sanguină Braşov. „Sper din suflet ca ceea ce am început astăzi, să continue şi în zilele şi săptămânile care urmează, sportivi seniori, antrenori şi de ce nu fanii ai clubului, să facă într-o dimineaţă, o vizită la centrul de transfuzie sanguină Braşov şi să doneze sânge celor care au nevoie. Avem în jurul clubului o comunitate tare frumoasă şi trebuie să ne adunăm şi să ne susţinem unii pe alţii şi în astfel de acţiuni”, a mai spus Liviu Dragomir.

Parte dintre antrenorii sau angajaţii clubului braşovean nu se află la prima donare de sânge. George Mihalache, antrenor de polo la Corona a spus că este încântat să îşi reia obiceiul. „Am mai donat în trecut, când eram la Bucureşti, dar mă bucur că alături de colegi, mi-am reluat acest obieci şi la Braşov”. În asentimentului antrenorului de polo a fost şi colegul de la patinaj viteză, Bogdan Stănescu. „Eu donez des sânge şi îi încurajez pe toţi cei din jurul meu să o facă. Sună dramatic, dar uneori, poate acest sânge chiar salvează vieţi”. Lucian Nicolau, antrenor de fotbal a fost primul reprezentant al secşiei, însă a dat asigurări că şi colegii lui vor urma exemplul. De asemenea, printre primii veniţi la donat sînge s-au aflat şi reprezentanţi de la handbal, nataţie şi schi.

 

Clubul Corona a avut însă şi oameni care s-au aflat la prima experienţă dar care promit că nu se vor opri aici. Printre aceştia se numără şi Melania Gavrilă, omul de comunicare al clubului Corona şi Dragoş Stinghe, organizator de competiţii la secţia de handbal „La fel ca mulţi dintre noi, am tot amânat acest moment, însă nu ştiu cum aş putea descrie sentimentul pe care l-am avut văzând întreg procesul de donare de sânge şi realizând că sângele donat de mine astăzi devine motivul de bucurie pentru o familie care are pe cineva cu o astfel de nevoie. Pare exagerat, însă eu cred că felul în care gândim această acţiune este ceea ce ne poate duce, din nou, la centrul de donare. Cu siguranţă, împreună cu colegii mei vom continua să donăm, pentru că, aşa cum ne-a spus directorul centrului, Camelia Roşu, nevoia de sânge este permanentă, pentru că, fie că ne place sau nu, oameni bolnavi cu nevoie de sânge apar poate zi de zi, în spitale”, a spus Melania Gavrilă, PR la clubul Corona Braşov, care a fost şi a donat alături de colegii din administraţia Coronei. 
Centrul de transfuzie sanguină Braşov se află pe strada Victor Babeş numărul 21 şi are program de luni până vineri între orele 7.00 – 16.30.

© 2017 All right reserved.