Bronz pentru junioarele II de la Corona în Campionatul Naional

Bronz pentru junioarele II de la Corona în Campionatul Naional

Echipa de handbal junioare II a clubului Corona, antrenată de Vasile Curițeanu și Eugen Ciulei s-a întors de la Comănești cu medalia de bronz, după ce a învins în finala mică CSȘ Tulcea cu scorul de 26-21. La turneul final, Corona a obținut următoarele rezultate în grupe: Corona Brașov – Olimpic Târgu Mureș 27-34, Corona Brașov – CSȘ 2 București 22-22, Corona Brașov – Marta Baia Mare 28-18. În semifinale, Corona a pierdut cu 22-15 cu Transilvania Brașov, echipă care a câștigat aurul după ce a învins în finala mare pe Olimpic Târgu Mureș.

La finalul turneului, antrenorul Coronei, Vasile Curițeanu a declarat că este extrem de mulțumit de fete în condițiile în care din lotul Coronei au făcut parte jucatoare cu un an sau chiar doi mai mici decât restul echipelor. „Este o medalie care ne face să fim foarte mândri de aceste fete care s-au autodepășit la acest turneu. A fost un turneu foarte greu, cu echipe foarte bune, iar faptul că pe multe dintre ele le-am învins nu face aceltceva decât să demonstreze că aceste fete au valoare și nu trebuie să fie supărate că medalia este de brionz ci nu mai strălucitoare. Au toate motivele să fie mândre de ele”, a spus antrenorul junioarelor II. La turneul de la Comănești, din lot au facut parte și patru jucatoare cu vârsta de junioare III, și anume Raisa Marin, Miruna Nicolaua, Diana Golanu (pregatite de Mihaela Seifer Ciobotaru), precum și Oana Borș.

Președintele clubului Corona, Liviu Dragomir, a subliniat și el faptul că locul trei obținut de junioarele II la turneul de la Comănești cântărește și mai greu având în vedere că media de vârstă a Coronei a fost sub cea a echipelor adverse. „Această medalie cântarește foarte mult mai ales că la junioare II noi am fost nevoiți să folosim jucătoare mai mici ca vârstă, iar acest lucru se face simțit în joc, la un moment dat. În plus, junioarele III, care au completat lotul de junioare II pentru acest turneu final, vin la rândul lor după o competiție grea la nivelul lor de vârstă, în care au câștigat titlul de campioane. Cu toate acestea, iată că s-au descurcat de minune și alături de celelalte colege s-au întors de la Comănești cu o altă medalie pentru Corona. Felicit pe toți cei care au fost implicați la aceste turnee finale, care demonstrează că într-adevăr creștem jucătoare bune pentru handbalul brașovean și de ce nu chiar românesc, pentru că avem multe fete de la toate categoriile în loturile naționale”.

Tot în acest final de săptămână, junioarele V de la Corona au participat alături de mulți copii la Festivalul de Minihandbal, o competiție care însă nu acordă titlul de campioană pentru că nu se ține scor și nu se face clasament final. Cu toate acestea, la Râmnicu Vâlcea distracția a fost pe cinste iar cele mai mici junioare ale Coronei s-au întors acasă cu convingerea că își doresc să practice în continuare handbal.

© 2017 All right reserved.